Dopajul in sport

Toti sportivii mari in general se dopeaza. Sportul a devenit o intreaga industrie, e vorba de o publicitate enorma, de bani multi in joc. Iar un sportiv ca sa ramana in top si sa detina un portofoliu de rezultate constante, an de an, trebuie neaparat sa investeasca din suma castigata din contracte de publicitate si din premii intr-un tratament adecvat de dopaj. In ideea ca dopajul de performanta si sportul de performanta merg mana in mana, nu doar in tenis, dar si in fotbal, ciclism, atletism si alte sporturi. In general sportivii folosesc tratamente personalizate, uneori la echipele de ciclism se investesc sute de mii de euro in substante care nu sunt pe lista Agentiei Mondiale Anti Doping si care sunt oarecum deasupra listelor cu substante interzise, deoarece reprezinta o creatie a unor specialisti. Cine se dopeaza ca un idiot acasa, cu substante cunoscute si vechi, incercand sa mascheze oarecum acele substante interzise prin folosirea altor substante e prins deobicei. Dar cam asa se intampla, in dopaj. Ori se folosesc substante vechi in diferite combinatii in care EPO de exemplu nu mai iasa la analize, ori se investeste in cercetare si in substante noi si in cautarea unor ferestre de care WADA nu are habar in prima faza. Eu cred ca daca in Romania o echipa de fotbal s-ar dopa corespunzator si cu sute de mii investiti in conditia fizica, cu niste jucatori mediocrii, dupa minutul 50, ar da lejer 2-3 goluri. (aici imi miroase a CFR Cluj). In fotbalul englezesc e o moda cu cocaina. De la cazul Adrian Mutu, se stie faptul ca in general sportivii folosesc cocaina in scop de relaxare, reducere a stresului, iar cluburile ii protejeaza oarecum. De Messi circula multe povesti, cum circulau pe vremea in care Lance Armstrong rupea muntii in Turul Frantei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *